Peregrinările Cuviosului Iosif Isihastul prin Sfântul Munte
După această perioadă de „încercare”, la începutul anului 1921, întorcându-se în Atena, s-a întâlnit, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, cu monahul athonit Onufrie, stareţul unei chilii din Karyes...
View ArticleDobândirea rugăciunii neîncetate de către Cuviosul Iosif Isihastul
Potrivit mărturiei de mai târziu a ucenicilor săi, Francisc înadins nu a arătat de la început supunere deplină faţă de cineva până când nu se va fi încredinţat că a găsit un om duhovnicesc. Şi a avut...
View ArticleIntrarea Cuviosului Iosif Isihastul sub ascultare
O caracteristică evidentă a celor doi (Francisc și Arsenie), până la sosirea primilor lor ucenici, a fost aceea a căutării insistente de monahi duhovniceşti de la care să deprindă în profunzime viaţa...
View ArticleTunderea în monahism a Cuviosului Iosif Isihastul. Ispita calendaristă
Anul 1923 marchează şi importante schimbări în Biserica Ortodoxă, prin trecerea la calendarul nou, fapt agreat şi de Biserica Autocefală a Greciei prin hotărârea luată la 10 martie 1924. Această piatră...
View ArticleMarile nevoințe ale Cuviosului Iosif Isihastul
Plecând de la Chilia Bunei Vestiri, cei trei au căutat un loc cât mai retras şi cât mai propice nevoinţei tăcerii întru cunoştinţă. Astfel, au ales Schitul Sfântului Vasile. Acesta era format din numai...
View ArticleVIDEO: Duminica biruinței Ortodoxiei la Mănăstirea Dochiariu, Muntele Athos...
VIDEO: Duminica biruinței Ortodoxiei la Mănăstirea Dochiariu (20/03/2016) Duminica Ortodoxiei sau Duminica biruinței Ortodoxiei este sărbătorită în prima duminică a Postului Mare. Sărbătoarea...
View ArticleObștea Mănăstirii Esfigmenu cere să se reunească administrativ și să aibă...
Obștea Mănăstirii Esfigmenu cere să se reunească administrativ și să aibă iarăși comuniune liturgică cu celelalte mănăstiri din Sfântul Munte! În scrisoarea sa către reprezentantul Ministerului de...
View ArticleDecalogul succesului unui bucătar, Părintele Epifanie Mylopotamitul
Decalogul succesului unui bucătar Părintele Epifanie Mylopotamitul (autorul cărții Arta culinară a Sfântului Munte) 1. Roagă-te pentru reuşita a ceea ce faci. Înainte de a începe să gătească, monahii...
View ArticleMâna dreaptă a Sfântului Gheorghe de la Mănăstirea Xenofont din Sfântul Munte
În Mănăstirea Xenofont din Sfântul Munte se păstrează o părticică din mâna dreaptă a Sfântului Mare Mucenic și Purtător de biruință Gheorghe. Vedeți mai jos fotografii cu racla sfintelor lui moaște....
View ArticleSărbătorile. Duminica Floriilor. Documentar realizat de ÎPS Ilarion Alfeiev,...
Filmul Mitropolitului Ilarion (Alfeiev) – Sărbătorile. Duminica Floriilor Realizatorul documentarului este Înaltpreasfinţitul Ilarion Alfeiev (Иларион Алфеев, n. 24 iulie 1966, Moscova) – arhiepiscop...
View ArticlePelerinaj la Muntele Athos (30 mai – 4 iunie 2016). [Îmbarcare din Moineşti,...
Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit, ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros) Luni, 30 mai...
View ArticleO primă reacție a Sfântului Munte față de documentele Sinodului Panortodox
Publicarea documentelor și metodologiei Sinodului Panortodox a provocat reacții tăioase în rândul mănăstirilor din Sfântul Munte. Mănăstirile athonite și-au exprimat grijile față de Sinodul Pan...
View ArticleCum trăia Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul pătimirea lui Hristos
Cum trăia Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul pătimirea lui Hristos Ne relatează Ieromonahul Gheorghe Kavsokalivitul, Egumenul Schitului Sfintei Treimi, Kavsokalivia, ucenic al Cuviosului Porfirie...
View ArticleSlujba Învierii Domnului la Schitul Sfântul Dimitrie – Lacu, Muntele Athos...
Slujba Învierii Domnului la Schitul Sf. M. Mc. Dimitrie – Lacu, Muntele Athos (2015) Înregistrarea video este editată, alternând fragmente audio din timpul Slujbei Învierii cu cântări înregistrate la...
View Article„Cu moartea pre moarte călcând”, Cuvânt la Învierea Domnului al...
Învierea Lui Hristos este unul dintre cele mai cutremurătoare evenimente din istoria umanității, fiindcă și moartea este văzută ca cea mai mare tragedie a existenței omenești. Însă, când vorbim despre...
View ArticleSăptămâna altfel: Seminariști buzoieni la Muntele Athos
Clic pentru a vedea prezentarea. În Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, cunoscând impactul „metanoic” al pelerinajului, în viața duhovnicească a credincioșilor, și...
View ArticleViața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ieromonahul Isaac, Editura Evanghelismos...
Viața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ieromonahul Isaac, Editura Evanghelismos, este disponibilă acum pe Google Play sub formă de eBook. Cartea apare în acest format cu binecuvântarea traducătorului și...
View ArticlePărintele Isaac Aghioritul, cel din Liban, biograful Sfântului Paisie Aghioritul
Deși niciodată nu a existat o mănăstire sau un schit anume de limbă arabă în Sfântul Munte, au existat însă mulți monahi arabi care au ajuns în Sfântul Munte căutându-și mântuirea. În vremurile...
View ArticlePelerinaj la Muntele Athos (30 iunie – 5 iulie 2016). [Îmbarcare din Timișoara]
Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit, ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros) Joi, 30 iunie...
View ArticleViața Cuviosului Iosif Isihastul. În sânul lui Avraam
Nu împlinise nici măcar 32 de ani când, la sfârşitul celor opt ani de grele încercări (voite şi ne-voite), în care fiecare noapte a fost un martiriu, deznădăjduit de faptul că după atâta luptă şi...
View Article