Quantcast
Channel: Sfântul Munte Athos
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1681

Decalogul succesului unui bucătar, Părintele Epifanie Mylopotamitul

$
0
0

4

Decalogul succesului unui bucătar
Părintele Epifanie Mylopotamitul
(autorul cărții Arta culinară a Sfântului Munte)

1. Roagă-te pentru reuşita a ceea ce faci. Înainte de a începe să gătească, monahii îşi fac cruce şi rostesc o mică rugăciune pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze lucrul lor. Alege, apoi, cu multă atenţie, ingredientele. De preferinţă, să fie naturale, curate si proaspete.

2. Dă o importanţă şi o atenţie deosebită focului, învaţă să-l întrebuinţezi, căci fără acesta nu putem să gătim.

3. Învaţă să deosebeşti şi să preţuieşti acele ingrediente care absolut necesare pentru gătit: ulei, ceapă, usturoi, sare, piper, lămâie etc.

4. Relaţia ta cu apa trebuie să fie dintre cele mai bune. Deşi unul dintre cele mai simple elemente, apa este, cu toate acestea esenţială, căci fără apă nu putem găti.

5. Nu te sfii: întreabă, ca să înveţi, citeşte cărţi de bucate, pune-ţi imaginaţia la contribuţie, dă-ţi silinţa să faci bine ceea ce faci.

6. Educă-ţi simţurile, limba, cerul gurii, nasul şi vederea. Astfel vei putea să deosebeşti dulcele de iute, nesăratul de sărat, amarul de acru şi aşa mai departe.

7. Fii atent la culori şi gusturi. O bună combinaţie de culori şi arome ne dă puncte în plus la prezentarea şi la servirea mesei.

8. Tacâmurile noastre, cuţite, curăţătoare, polonice, strecurătoare, oale, trebuie să fie curate şi aşezate fiecare la locul lui. Întreaga bucătărie trebuie păstrată curată şi pregătită de acţiune în orice moment.

9. Nu te teme de eventualele greşeli. Bazează-te pe îngăduinţa celor care te iubesc şi care vor mânca din mâncarea pe care ai pregătit-o pentru ei.

10. Cu cât iubești şi preţuieşti mai mult pe cei din jurul tău, cu atât mai bună va fi mâncarea pe care o găteşti pentru ei.

Monahul Epifanie
Chilia Sfântului Eustatie (Mylopotamos)

chrismon

Cu deosebită bucurie vă anunțăm apariția cărții de bucate a Părintelui Epifanie de la Chilia Mylopotamos a Marii Lavre, Arta culinară a Sfântului Munte (Ed, Synchrones Orizontes, Tesalonic, 2016, 263 pagini color). Părintele Epifanie este, probabil, cel mai bun bucătar din Sfântul Munte, fiind chemat la cele mai mari praznice aghiorite pentru a rândui bucătăria, a găti și a pregăti trapeza.

Tipărită sub formă de album, cu coperți tari și pe hârtie care nu se pătează, cartea Părintelui Epifanie cuprinde rețete de mâncăruri de legume, mâncăruri de pește și mâncăruri de fructe de mare, fiind mai mult decât folositoare celor deprinși cu gătitul.

Preț 125 RON (+ expediția prin curier aprox. 20 RON) / Pentru comenzi, tel. 0740.050.735 sau scrieți pe adresa: sfantulmunteathos@yahoo.com


Postat în:Chilia Sfântul Eustatie - Mylopotamos, Cărți, Epifanie Mylopotamitul Tagged: Chilia Sfântul Eustatie - Mylopotamos, Epifanie Mylopotamitul, Muntele Athos, Sfântul Munte Athos

Viewing all articles
Browse latest Browse all 1681

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48