
Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit, ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)
Duminică, 1 Octombrie 2023 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 14.00) – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 18.00) – Giurgiu – Plevna – și în traseu de noapte Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranoupoli.
Luni, 2 Octombrie 2023 (ziua 2): Ouranoupoli. Îmbarcare pe ferryboat până la Mănăstirea Dochiariu (închinare la Icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare – Gorgoepikoos). Drumeție până la Mănăstirea Xenofont (închinare la Icoana Maicii Domnului Odighitria, cea care a venit în chip minunat de la Vatopedi în 1730 și la celelalte odoare ale mănăstirii) și Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) – închinare la odoarele mănăstirii.
Plecare cu microbuzul până la Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii).
Plecare cu microbuzul spre Karyes, capitala Sfântului Munte. Se vor vizita Biserica Protaton (cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos) (dacă se va prinde intervalul în care biserica este deschisă) – Mănăstirea Cultumuș (închinare la odoarele mănăstirii) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei). Plecare spre Chilia Sfântul Nicolae – Kapsala (participare la slujbe / cazare).
Marți, 3 Octombrie 2023 (ziua 3): Kapsala. Plecare cu microbuzul până în portul Dafni. Se va lua ferryboatul până la Mănăstirea Sfântul Pavel (alternativă, oprire cu o stație mai înainte, la Mănăstirea Dionisiu). Închinare la darurile magilor, la lemnul Cinstitei Cruci și la celelalte odoare ale mănăstirii. Drumeție până la Nea Skiti (Noul Schit). Închinare la mormântul Sfântului Iosif Isihastul, marele nevoitor athonit de curând canonizat. Nea Skiti (Noul Schit) (participare la slujbe / cazare).
Miercuri, 4 Octombrie 2023 (ziua 4): Nea Skiti (Noul Schit). Plecare în drumeție până la Schitul Sfânta Ana. Închinare la Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și la moaștele ei – partea de jos a piciorului stâng. Drumeție fără bagaj până la Chilia și Paraclisul Sfântului Iosif Isihastul și în împrejurimile zonei. Schitul Sfânta Ana (participare la slujbe / cazare).
Joi, 5 Octombrie 2023 (ziua 5): Schitul Sfânta Ana. Coborâre în arsanaua Schitului. Plecare cu ferryboat-ul până în Portul Dafni. Îmbarcare pe ferryboat pentru Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic. În drum spre Tesalonic se va opri la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul – Suroti (închinare la mormântul Sfântul Paisie Aghioritul și la moaștele Sfântului Arsenie Capadocianul / joia, mănăstirea fiind deschisă în orele 10.00 – 13.00 şi 16.00 (iarna)/17.00 (vara) – 19.00). Vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia. Cazare la Mănăstirea Sfânta Treime – Filyro de lângă Tesalonic (cazare în camere cu mai multe paturi).
Vineri, 6 octombrie 2023 (ziua 6): Filyro. Plecare spre România. București – Urziceni – Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești (spre orele serii, în funcție de trafic).
Preț: 400 euro [include: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, o cazare la Filyro + diamonitirionul (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboaturile dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]
Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com
în Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos
Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Ford Transit Custom, Renault Trafic sau Opel Vivaro, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (3 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte, a disponibilității microbuzelor locale și a condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare al pelerinajului să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

DATELE PELERINAJELOR NOASTRE LA SFÂNTUL MUNTE ATHOS:
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/pelerinaje-in-athos/