Mare este Sfânta Parascheva
O minune trăită personal, povestită pe scurt
În 1996, am mers la Iași, în pelerinaj la Sfânta Parascheva. În acel an, după cum ne aducem aminte cu toții, au fost aduse în Romania, cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel (pe atunci mitropolit al Moldovei), moaștele Sfântului Apostol Andrei.
În buzunar, abia am avut cu acea ocazie puțini bani de drum și de un pomelnic. M-am rugat Sfintei să nu lase satul meu natal (Plopi, Teleorman n.n.) fără biserică (lucrările erau la început, iar 100 de case, după noaptea comunistă, mai greu ar fi reușit sa ducă lucrurile la bun sfârșit).
Simțisem lipsa unei biserici întreaga copilărie. Drumurile erau proaste spre satele dimprejur, situate la km. depărtare, iar în anii ’50 comuniștii confiscaseră toți banii și materialele strânse înainte de război de localnici pentru ridicarea unui locaș de cult. Pornit de la Iași spre București, am primit bilet într-un compartiment cu mai multe doamne aromânce care se închinaseră Sfintei. Voiau sa trimită „măcar pentru o cărămidă”, după cum discutau, bani la Ierihon, pentru biserica românească de acolo. Vreme de peste un ceas am tot vrut sa spun povestea satului natal, lipsit de biserică.
Ma gândeam că fie câtuși de puțini bani ar fi putut ajuta Plopii… Am îndrăznit în cele din urmă. Una dintre doamne mi-a spus pe loc: „Să vii la noi acasă și fiul meu va ajuta la înălțarea bisericii”. Era doamna Alexandrina Becali. Evident, nu o cunoscusem, nu știam ceva despre familia dumnealor în acei ani. M-am dus cu greu, neîncrezător, după câteva luni. Mânat insistent de maica Artemia Zamfir de la Pasărea. M-a recunoscut îndată. Iar fiul, da, s-a ținut de cuvânt. Sfânta Parascheva ar fi putut să mă așeze nu în acel compartiment, desigur, ci la coada trenului.
Gheorghiță Ciocioi
14 octombrie 2020
