Gheron Joakim de la Xiropotamu: Omul care’L ajuta pe Dumnezeu

Trei Ioachimi providenţiali am cunoscut eu până acum: egumenul lavrei Lainiciului, stareţul schitului athonit Profet Ilie şi ultimul – de la care am învăţat că pot şi trebuie să fiu şi eu un mic dumnezeu, ajutând creaţia lui Dumnezeu – bătrânul monah aghiorit de la Xiropotamou.

Anul acesta, în prima zi a lui Cireşar, m’am întâmplat la vremea amiezii în mănăstirea căreia mie îmi place să’i spun „Valea Seacă” (Xiropotamou ar însemna „pârâu secat”). Cum trebuia să mai aşteptăm ceva vreme ca să se deschidă katholikonul, eu am ieşit din mănăstire şi am lenevit câteva clipe în iarbă, la umbra unui smochin. Poate că aş mai fi şezut (nu încape îndoială!) într’aşa o tolăneală, de n’aş fi văzut venind din depărtare un bătrân aghiorit ce se asemuia – nici mai mult, nici mai puţin – decât cu… Gandalf! (Îndeosebi vechea lui pălărie de paie îl făcea să se potrivească cu eroul lui J.R.R. Tolkien).

Că păşea arar şi cu grijă înspre mine nimica nu era, dar, din loc în loc, îl vedeam că se oprea, se apleca, mighitea ceva acolo şi apoi purcedea mai departe. Fiind grijnic la el, am devenit curios şi, în felul acesta, mi’am dat seama că avea o sticlă mică cu apă ascunsă în rasa peticită, din care tot turna ici şi colo, la rădăcina unor plante.

Aproape de mine, a scos iarăşi clondirul din buzunar şi a udat puţin un fir de mărar sălbatic. Eu – după „Evlogison pater!” şi „O Kirios” – nu m’am putut abţine şi l’am întrebat contrariat (în graiul meu, însă!): „Ce faceţi părinte?”. Bătrânul şi’a ridicat atunci capul, m’a privit şi a zis: „Aa! Roumanos!”. Apoi, după câteva clipe, a mai spus: „Voithao ton Theo!”…

Cum elina mea are nevoie încă şi de mâini, repede am scris cuvintele bătrânului pe telefon ca să nu le uit. N’am ştiut nici ce să’i răspund părintelui Joakim aşa că el şi’a văzut de drum mai departe (lămurit fiind de cunoştinţele mele!).

Când el s’a abătut înspre stânga, eu m’am dus de’a dreptul la părintele Gherasim (Prodromitul) ca să’mi traducă vorbele bătrânului. „Îl ajut pe Dumnezeu” – mi’a tâlcuit acesta răspunsul şi m’a întrebat cine mi l’a dat? Când i’am arătat fotografiile s’a dumirit imediat: „A! Pater Joakim!”. Şi mi’a povestit multe întâmplări minunate cu el.

Primul gând care m’a străfulgerat pe mine însă a fost că gheronda a înţeles ce l’am întrebat, deşi eu grăisem româneşte!

Pe urmă mi’am zis că el îl ajuta pe Dumnezeu arătându’mi’L mie în fapta lui. Şi asta pentru că el iubea până şi ultimul fir de iarbă pe care’l crease Dumnezeu…

text și foto George Crasnean

Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos