„Arta culinară a Sfântului Munte” a Părintelui Epifanie Mylopotamitul a apărut în limba română

Pelerinii ce au vizitat în ultimii ani Sfântul Munte Athos au văzut cu siguranță la pangarele mănăstirilor și schiturilor athonite cartea Părintelui Epifanie Mylopotamitul – „Arta culinară a Sfântului Munte”, Ed. Synchronoi Orizontes, 2008. Lucrarea celebrului bucătar athonit, tipărită în condiții grafice deosebite, avea deja pe lângă ediția grecească și o ediție în engleză, în germană și chiar în rusă. Iată că a apărut în sfârșit cartea și în limba română (LD)

Preț 125 RON / Pentru comenzi, tel. 0755 479 490 sau scrieți pe adresa: arta.culinara@yahoo.com

Părintele Epifanie Mylopotamitul a viețuit ani buni la Mănăstirea Sf. Pavel, iar din 1990 s-a mutat la Chilia Sf. Eustatie (Mylopotamos), metoc al Mănăstirii Marea Lavră, dedicându-se slujirii de bucătar. Părintele Epifanie are și darul cântării, fiind un foarte bun protopsalt.

Chilia Sf. Eustatie de la Mylopotamos este cunoscută în întreaga lume ortodoxă pentru producerea vinului liturgic Nama. În prezent, la Mylopotamos se produc cinci soiuri de vin. Tradiția spune că aceasta este pod­goria Sfântului Athanasie Athonitul, care a plantat vița de vie pentru a asigura vinul necesar Marii Lavre, ctitoria sa.

Chiar şi atunci când un monah aghiorit slujeşte, pe lângă credinţă, şi arta culinară, între el şi confraţii săi din lume nu poate încăpea comparaţie, deşi acesta nu-şi doreşte această întâietate. Mulţi bucătari dispun de cunoştinţe şi de experienţă. Monahul, însă, se bazează pe o calitate particulară inaccesibilă chiar şi celor mai pricepuţi şefi bucătari din lume: el trăieşte şi lucrează într-un alt spaţiu şi timp.

Grădina Maicii Domnului este un loc cu totul special. Diversitatea naturală a frumuseţii sale nu a suferit (încă) pagubele ireparabile care pot fi descrise, de obicei, printr-o formulare laconică: distrugerea mediului înconjurător.

Diferită este aici şi percepţia asupra curgerii timpului, de vreme ce ritmul ei lent provoacă acea dilatare temporală plină de calm şi mulţumire, evocând alte epoci, demult trecute.

În bucătăria sa, mare sau mică, monahul aghiorit găteşte pe vatră sau la cuptor, întotdeauna la foc de lemne. El nu dispreţuieşte niciunul dintre ingredientele pe care le foloseşte, fie ele legume, zarzavaturi, leguminoase, ierburi sau fructe de mare, indiferent de soi, formă sau mărime. Ştiinţa modernă nu a reuşit să-i submineze încrederea în vin, ulei de măsline sau în gusturile şi miresmele care amintesc de Athosul precreştin al lui Poseidon şi al zeiţei vânătorii, Artemis.

Pentru un bucătar athonit, marile sărbători, prăznuite cu fast în mânăstiri precum Marea Lavră sau Ivíron, constituie zile dificile, mai ales dacă se întâmplă să primească o invitaţie onorifică purtând semnătura egumenului, spre a-şi asuma „dificila şi laborioasa slujire de şef bucătar”.

Atunci, conducând pregătirile ca un şef de orchestră, având o mulţime de ajutoare, el trebuie să gătească o cantitate neînchipuit de mare de mâncăruri – toate la fel de savuroase – pentru un număr foarte mare de pelerini. Faptul în sine, dacă nu s-ar repeta la ocazii similare, ar putea fi considerat o minune.

Dimpotrivă, o mică minune, ce hrăneşte nemăsurat sufletul, se întâmplă adesea şi într-un mod neînchipuit de simplu. E de ajuns o seară liniştită într-un chioşc modest aflat pe coasta muntelui, sau, chiar mai bine, pe malul mării. Vizitatorii sunt puţini şi obosiţi, cina e săracă, iar limpezimea discuţiilor şoptite deschid gustul pentru sinceritate şi îngăduinţă. Monahul, cu gesturi simple şi vorbe puţine, îşi ajută convivii să găsească singuri rezolvarea unor vechi enigme şi îndoieli.

Ei înţeleg atunci, aproape în duh, de ce nu simt numai mirosul de busuioc ud, ci şi secretele nopţii, inspirând în acelaşi timp şi esenţa pe care o au anumite cuvinte, precum cimbrişor, mentă sau oregano.

Şi întotdeauna, cu ajutorul aproape imperceptibil al călugărului, dacă doresc sincer, ei pot afla trei secrete ascunse, cercetând trei variante uşor diferite ale unor vechi învăţături patristice.

– De ce cariul le aminteşte tuturor muritorilor soarta lor comună ? – De ce amăreala aloei – fie sub formă de băutură, fie de medicament – ne face să ne gândim la posibilitatea unei dureri veşnice ? – De ce şi în ce fel, menta, modesta noastră izmă, poate întări nădejdea în participarea la moştenirea cerească ?

La un moment dat, pelerinii obosiţi îşi vor aminti şi inscripţia caligrafiată pe pragul de deasupra intrării în bucătărie:

Masa aceasta, nu numai a simţurilor,
Dar şi a duhului să fie.
După mâncare se rostesc psalmi,
Iar după băutură, imnuri.

Cu deosebită bucurie vă anunțăm apariția cărții de bucate a Părintelui Epifanie de la Schitul Mylopotamos al Marii Lavre, Arta culinară a Sfântului Munte (Ed, Synchrones Orizontes, Tesalonic 2016, 250 pagini color). Părintele Epifanie este, probabil, cel mai bun bucătar din Sfântul Munte, fiind chemat la cele mai mari praznice aghiorite pentru a rândui bucătăria, a găti și a pregăti trapeza.

Tipărită sub formă de album, cu coperți tari și pe hârtie care nu se pătează, cartea Părintelui Epifanie cuprinde rețete de mâncăruri de legume, mâncăruri de pește și mâncăruri de fructe de mare, fiind mai mult decât folositoare celor deprinși cu gătitul.

Preț 125 RON / Pentru comenzi, tel. 0755 479 490 sau scrieți pe adresa: arta.culinara@yahoo.com