Nu cu foarte mulți ani în urmă, un tânăr doritor să îmbrățișeze viața monahală s-a dus la Muntele Athos. Aici, stând de vorbă cu cinstitul egumen al mănăstirii în care voia să stea, i-a spus:
„Cuvioase părinte, inima mea arde după viața duhovnicească, după nevoință, după neîntrerupta părtășie cu Dumnezeu, după ascultarea de un Bătrân! Învață-mă, te rog, cuvioase părinte, cum să sporesc duhovnicește!”
Îndreptându-se spre raftul cu cărți, egumenul a scos un exemplar din… David Copperfield de Charles Dickens:
„Citește asta, fiule!”
„Dar, părinte“, obiectă tânărul tulburat, „cartea asta nu este decât sentimentalism victorian heterodox, un produs al robiei apusene! Nu este ceva duhovnicesc; nu este nici măcar ortodoxă! Eu am nevoie de scrieri care să mă învețe duhovnicește!”
Egumenul a zâmbit și a spus:
„Dacă nu vei deprinde simțăminte firești, omenești și creștinești, și nu vei învăța să privești viața la fel cu micul David – cu simplitate, bunătate, căldură și iertare – atunci toate scrierile duhovnicești ortodoxe nu-ți vor fi de nici un folos”(*).
Părintele Gherman spunea cu plăcere această poveste, întemeiată pe o întâmplare adevărată, mai ales când stătea împreună cu frații în jurul mesei din trapeză. El însuși trăise ceva asemanator când, pe la nouăsprezece ani, Părintele Adrian i-a spus să citească romanele rusești clasice. El tânjea dupa convorbiri „duhovnicești”, însă Părintele Adrian aducea mereu vorba despre un anume personaj sau despre o idee din operele lui Dostoievski, Goncearev etc.
(*) Pr. Damaschin, „Friends, Byzantines, Countrymen”, in The Orthodox Word, nr. 137, 1987, p. 316
Sursa: Ieromonah Damaschin, „Viața și lucrările părintelui Serafim Rose”, p. 862, Editura Sophia, 2005
Postat în:Uncategorized Tagged: Charles Dickens, David Copperfield, egumen, Muntele Athos, Sfântul Munte Athos
