Blogul “Sfântul Munte Athos” în cifre: 4 ani, 940 de articole, 3.350.000 de vizualizări, 454.000 de persoane ne urmăresc pe facebook
Pe 23 ianuarie 2012 porneam acest blog www.sfantulmunteathos.wordpress.com – pagină dedicată iubitorilor Sfântului Munte Athos, celor interesați să cunoască mai în amănunt viața athonită, petrecerea cuvioșilor părinți aghioriți, istoricul mănăstirilor, evenimente, știri, pelerinaje.
Au trecut patru ani de atunci. În acest răstimp am postat pe blog 940 de articole ce au în marea lor majoritate legătură cu viaţa aghiorită, materiale ce au adunat în total 3.350.000 de vizualizări. La acest moment ne urmăresc pe pagina de facebook Sfântul Munte Athos – 454.000 de persoane.
E o bucurie mare pentru mine să văd că împărtășim aceleași valori și idealuri! Nădăjduiesc ca toți cei ce iubesc Grădina Maicii Domnului să se bucure de postările de aici. Să avem parte de rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu în toate zilele vieții noastre!
Vă mulțumesc că țineți aproape!
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes
Foto: Muntele Athos văzut din Limenaria, Insula Thassos / Credit foto Cezar Popescu
Postat în:Știri / Anunțuri Tagged: Laurențiu Dumitru, Muntele Athos, Sfântul Munte Athos, Sfântul Munte Athos pe facebook
