Pagini de jurnal (III)
20 aprilie, 2000, Miercurea Luminată
Vizita Principelui Marii Britanii, Charles, cu suita lui la Chilia românească „Sfântul Mare Mucenic Gheorghie” din Colciu, Sfântul Munte Athos.
După cum știm cu toții, turismul în Sfântul Munte s-a înmulțit, iar în timpul sfintelor sărbători mai importante sporește și mai mult.
Anul acesta s-a întâmplat de a trecut și Principele Charles al Marii Britanii ca musafir la mănăstirea Vatopedului, unde a venit pe 19 aprilie, dimineața. Iar a doua zi, miercuri, în Săptămâna Luminată, s-a hotărât să treacă și pe la chilia noastră, a Sfântului Mare Mucenic Gheorghie, luând cu el și trei părinți vatopediniți: părintele Isidor și părintele Matei, ca traducători, și părintele Nicolae, șofer, cu mașina.
Și prezentându-se la chilie, părintele Isidor l-a anunțat pe starețul Dionisie, bătrânul și orbul, că a venit Principele Britaniei să ne viziteze. Atunci Bătrânul s-a pogorât de la chilia lui la biserică unde s-a întâlnit cu musafirii respectivi și le-a spus: „Hristos a înviat!” și „Bine ați venit în sfântul nostru locaș!” Și a continuat: „Mai întâi de toate, să-mi fie cu iertare că nu pot găsi cuvinte de ajuns pentru a vă exprima cu sinceritate titanica bucurie și marea admirație primind în mijlocul nostru niște persoane atât de înalte. Căci în această sfântă comunitate ortodoxă românească, de care se bucură românii de două sute de ani și unde au trecut mulți vizitatori, nu ni s-a întâmplat să primim astfel de persoane înalte în mijlocul nostru. Pentru aceasta vă mulțumim respectuos și încă o dată vă zic, bine ați venit!“.
Prințul Charles a spus: „Gheronda, bine v-am găsit sănatoși și, după cum ați amintit de Ortodoxie, eu nu sunt ortodox, dar sunt creștin și respect cu sfințenie pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul tuturor. Plus de aceasta, de când am vizitat Biserica Ortodoxă, în sufletul și în inima mea s-a instalat o adevărată bucurie sufletească, mai mult ca înainte de a cunoaste această Biserică. Și, fiindcă sunteți înaintat cu vârsta, nu vreau să vă obosesc mult decât să vă pun câteva întrebări”.
Prințul Charles a întrebat: „De când vă nevoiți în Athos și dacă aveți scrisă viața voastră în Sfântul Munte de către ucenici? Și ce ați păzit mai important și ce v-au învățat înaintașii, bătrânii care v-au crescut și îndrumat pe această cale?”
Părintele Dionisie a răspuns: „În Sfântul Munte Athos, numit Grădina Maicii Domnului, sunt venit din 1926 și nu s-a întâmplat să mă închinoviez în vreo manastire, ci de la început am fost la viața liniștită de la chilii, unde părinții cei vechi m-au îndrumat cu sfaturile lor cele duhovnicești, pentru a mă putea încadra și a respecta viața monahală. Cea mai de căpetenie faptă a monahului, după Sfinții Părinți, este ca monahul să nu-și facă cu nici un chip voile sale și orice ar dori să facă să fie cu întrebare la superiorul lui. Respectând cu sfințenie această poruncă poate să-și agonisească în sufletul și în inima lui smerita cugetare, căci viața monahală și chiar cea creștinească este o luptă continuă cu patimile omului, după cum ne asigură Sfântul Apostol Pavel, că «nu ne este nouă lupta împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva duhurilor răutății întru cele cerești». Iar ca să putem fi biruitori, după toate scrierile Sfinților Părinți, trebuie să avem în suflet și în inimă smerita cugetare. Aceasta este arma principală a noastră în lupta cu duhurile răutății”.
Aici prințul a zâmbit și a zis: „Apoi eu pot să am smerita cugetare?”
Părintele Dionisie i-a răspuns: „Fie omul cât de simplu, fie cât de înaintat în înțelepciunea lumii acesteia, această patimă, mândria, este la fiecare. Dar dacă știm că suntem oameni și ne aducem aminte ce ne învață proorocul David, că «omul este ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului», atunci vrând-nevrând se smerește”.
Și în continuare Prințul Charles a spus că a fost în România acum doi ani: „Am trecut pe la dumneavoastră și vreau să vă amintesc că am fost și am vizitat România și am rămas foarte mulțumit de frumusețile făpturii. De fel, am vizitat multe țări, dar de România am rămas mai mulțumit ca în alte părți. Am văzut frumoșii munți Carpați cu natura lor, minunatele râuri ce brăzdează toată țara și bogățiile pământului, dar, cu toate aceste mari frumuseți și bogății, pătura populației de jos nu este mulțumită, ci în suferință. Constatând acestea, sunt hotărat ca, în timp, să ajutăm ca toată suflarea de pe fața întregii Românii să fie mulțumită de viața sa. Trebuie ajutați oamenii și sunt hotărât ca în timpul cel mai apropiat posibil să le venim în ajutor“.
Părintele Dionisie a spus: „Ne-am bucurat foarte mult de frumoasele vești ce le-ați adus și, dacă Bunul Părinte ceresc vă va ajuta să vă țineți promisiunea, vă veți socoti ca samarineanul cel milostiv din Sfânta Evanghelie, căci am văzut că nici preotul, nici levitul nu l-au ajutat pe cel rănit de tâlhari, ci samarineanul, un străin, care l-a luat, l-a îngrijit, l-a dus la han, a plătit pentru el și apoi i-a spus hangiului să-i poarte de grijă că-i va plăti. Și dumneavoastră vă veți asemăna cu acest samarinean. Ca și pe acela, vă va răsplati Dumnezeu în eternitate, dacă aveți scopurile pe care le-ați spus”.
După aceea el singur a spus că vrea să-mi spună ceva tainic în biserică. La urmă, Prințul Charles a zis să-i citesc o rugăciune, a plecat capul și Părintele Dionisie a pus mâna pe capul lui și a spus următoarea rugăciune: „Doamne Dumnezeule a toată făptura, binecuvântează persoana aceasta, Charles, superior al Marii Britanii, care conduce un popor atât de numeros, cu sănătate și înțelepciunea Ta, ca să conducă spre pacea a toată lumea, că așa vom cânta și noi ca îngerii care au cântat la nașterea Ta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni binevoire.“
Dar zicând pe românește, nu a înțeles nici părintele Isidor care traducea, iar Prințul Charles a întrebat: „Ce rugăciune ați zis?”.
Cu aceasta, terminând, a întrebat dacă este vreo cărare de-a dreptul spre mănăstirea Pantocrator, pe jos. Și așa i-a condus părintele Ghimnazie până la Faraklou, la drum.
De notat este că în timpul discuțiilor părintele stareț, stând la masă cu oaspeții, le-a oferit o cinste după tipicul Sfântului Munte, adică o apă rece de la Agheasma Sfântului Mare Mucenic Gheorghie, cu o dulceață și cu un uzo, iar la sfârșit o cafea. La urmă, fiind zilele Paștilor, li s-a oferit ouă roșii și a zis „Hristos a înviat!” la fiecare. Iar la ora plecării părintele Ghimnazie a sunat clopotele în cinstea plecării.
Și cu aceasta s-a terminat vizita superiorului Britaniei la comunitatea română ortodoxă Colciu din Sfântul Munte Athos, unde stareț este bătrânul ieroschimonah Dionisie Ignat, bătrân și orb, dar cu o sinodie de opt persoane plus părintele ieroschimonah Gheorghe Boboc, care se găsește acuma în România, cu sănătatea nu tocmai bine.
Slăvit să fie Domnul și Hristos a inviat!, că suntem imediat după Sfintele Paști din anul 2000, adică în Săptămâna Luminată, cel mai vesel timp după Sfintele Paști. Amin și slăvit să fie Domnul, că iată, „ce este mai bine sau ce este mai frumos fără numai a locui frații împreună, că acolo au hotărât Domnul viața de veci“. Amin.
Sursa: Starețul Dionisie, duhovnicul de la Muntele Athos. Despre monahism și Sfântul Munte Athos, vol. III, Editura Prodromos, 2010, pp. 196-200.
Prințul Charles a fost prezent la slujba de înmormântare a Bătrânului Dionisie (+2004)
Ieromonahul Dionisie Ignat a trecut la cele veșnice marți 11 mai 2004, după ce episcopul Siluan Marsilianul – care venise din Franța ca închinător la Sfântul Munte – i-a citit rugăciunile de dezlegare. A fost înmormântat, după obiceiul athonit, ziua următoare, 12 mai 2004, în prezența episcopului Siluan, a starețului Efrem Vatopeditul, a altor câteva zeci de călugări, dar și a moștenitorul coroanei britanice, Prințul Charles, care a avut mai multe întrevederi cu Părintele Dionisie în ultimii săi ani.
Foto (sus): credit Laurenţiu Stan – 2004
Celelalte două fotografii (credit Pemptousia): Prințul Charles pe 12 mai 2004 la înmormântarea Starețului Dionisie.
Filed under: Chiliile Colciu, Dionisie Ignat, Texte duhovnicești Tagged: Chiliile Colciu, Prințul Charles, Sfântul Munte Athos, sfătuire 
