
Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit, ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)
Marți, 11 Martie 2025 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 9.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Mănăstirea Sfânta Treime – Filyro de lângă Tesalonic (cazare în camere cu mai multe paturi).
Miercuri, 12 Martie 2025 (ziua 2): Plecare matinală spre Ouranoupoli. Ridicarea vizelor și îmbarcare pe ferryboat până la Mănăstirea Dochiariu (închinare la Icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare – Gorgoepikoos). Drumeție 40 min până la Mănăstirea Xenofont (închinare la Icoana Maicii Domnului Odighitria, cea care a venit în chip minunat de la Vatopedi în 1730 și la celelalte odoare ale mănăstirii). Și opțional, dacă este disponibilitate din partea pelerinilor și vreme bună, aprox. 50 min până la Mănăstirea Sf. Pantelimon – Russikon (închinare la odoarele mănăstirii). Plecare cu microbuzul până în Karyes, capitala Sfântului Munte. Se vor vizita Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei) – Biserica Protaton (dacă se va ajunge în intervalul orar în care este deschisă / cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos). Drumeție (fără bagaj) până în apropiere la Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii). Plecare spre Kapsala. Chilia Sfântul Nicolae – Kapsala (participare la slujbe / cazare).
Joi, 13 Martie 2025 (ziua 3): Kapsala. Plecare spre Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii). Plecare spre Karyes – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița) – Schitul Lacu (închinare la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Chilia Buna Vestire – Schitul Lacu (participare la slujbe / cazare).
Vineri, 14 Martie 2025 (ziua 4): Schitul Lacu. Plecare cu microbuzul până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la darurile magilor, la lemnul Cinstitei Cruci și la celelalte odoare ale mănăstirii. Drumeție până la Schitul Sfânta Ana (închinare la Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și la moaștele ei – partea de jos a piciorului stâng), închinare la Chilia și Paraclisul Sfântului Iosif Isihastul. Pe drum se va opri la Nea Skiti (Noul Schit), închinare la mormântul Sfântului Iosif Isihastul, marele nevoitor athonit. Schitul Sfânta Ana (participare la slujbe / cazare).
Sâmbătă, 15 Martie 2025 (ziua 5): Schitul Sfânta Ana. Coborâre în arsanaua Schitului. Plecare cu ferryboat-ul până în Portul Dafni. Îmbarcare pe ferryboat pentru Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia. Plecare spre România.
Duminică, 16 Martie 2025 (ziua 6): București – Urziceni – Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești (în cursul dimineții, în funcție de trafic/ pe traseu se va opri pentru Sfânta Liturghie duminicală).
Preț: 480 euro [include: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, o cazare la Filyro + ferryboaturile dus – întors + transportul local în Sfântul Munte]. Prețul nu include plata diamonitirionului (viza de intrare în Sfântul Munte): 25 euro pentru mireni, respectiv 10 euro pentru preoți, monahi și minori.
Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740050735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com
în Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos
Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Ford Transit Custom, Renault Trafic sau Opel Vivaro, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (3 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Vă rugăm să dați mai departe celor pe care-i știți interesați! Mulțumim. Doamne, ajută!
DATELE PELERINAJELOR NOASTRE LA SFÂNTUL MUNTE ATHOS:
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/pelerinaje-in-athos/