
Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit, ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)
Luni, 21 Octombrie 2024 (ziua 1): Plecare din Sibiu (ora 5.00) spre Rm. Vâlcea – Pitești – București (aprox. 9.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Tesalonic. Vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia și, dacă va fi timp, și alte obiective bisericești din apropierea Bisericii Sf. Dimitrie.
Plecare spre Stavros sau altă locație din zonă (cazare în camere cu mai multe paturi).
Marți, 22 Octombrie 2024 (ziua 2): Plecare matinală spre Ouranoupoli. Ridicarea vizelor și îmbarcare pe ferryboat până la Mănăstirea Dochiariu (închinare la Icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare – Gorgoepikoos). Drumeție 40 min până la Mănăstirea Xenofont (închinare la Icoana Maicii Domnului Odighitria, cea care a venit în chip minunat de la Vatopedi în 1730 și la celelalte odoare ale mănăstirii). Și aprox. 50 min până la Mănăstirea Sf. Pantelimon – Russikon (închinare la odoarele mănăstirii). Plecare cu microbuzul spre Chilia Sfântul Nicolae – Kapsala (participare la slujbe / cazare).
Miercuri, 23 Octombrie 2024 (ziua 3): Kapsala. Se închiriază un microbuz local pentru 6-7 ore pentru a vizita: Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Schitul Lacu (închinare la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Chilia Buna Vestire (participare la slujbe / cazare).
*este posibil ca vreun obiectiv din programul de închinare să nu se atingă dacă se zăbovește prea mult la unele mănăstiri sau schituri, grupul fiind condiționat să ajungă în timp util la Lacu pentru cazare. Grupul va decide de comun acord cu ghidul dacă se vor vizita alte mănăstiri.
Joi, 24 Octombrie 2024 (ziua 4): Schitul Lacu. Plecare cu microbuzul până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la darurile magilor, la lemnul Cinstitei Cruci și la celelalte odoare ale mănăstirii. Drumeție până la Schitul Sfânta Ana (închinare la Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și la moaștele ei – partea de jos a piciorului stâng). Pe traseu se va face închinare la Nea Skiti (Noul Schit), la mormântul Sfântului Iosif Isihastul, marele nevoitor athonit. Drumeție fără bagaj până la Chilia și Paraclisul Sfântului Iosif Isihastul și în împrejurimile zonei. Schitul Sfânta Ana (participare la slujbe / cazare).
Vineri, 25 Octombrie 2024 (ziua 5): Schitul Sfânta Ana. Coborâre în arsana. Plecare cu ferryboatul până în Portul Dafni. Plecare cu ferryboatul în continuarea până la Ouranoupoli. Pauză pentru masă. Plecare spre România.
Sâmbătă, 26 Octombrie 2024 (ziua 6): București – Pitești – Rm. Vâlcea – Sibiu (după miezul nopții, în funcție de trafic).
Preț: 400 euro [include: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, o cazare la Stavros + ferryboaturile dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]. Prețul nu include plata diamonitirionului (viza de intrare în Sfântul Munte): 25 euro pentru mireni, respectiv 10 euro pentru preoți, monahi și minori.
Ghid preot cu 12 ani experiență pe Sfântul Munte, vorbitor de limbă greacă.
Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com
în Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos
Îmbarcare din Sibiu – Rm. Vâlcea – Pitești – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup (preot) din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Ford Transit Custom, Renault Trafic, Mercedes Sprinter sau Opel Vivaro, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (3 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte, a disponibilității microbuzelor locale și a condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare al pelerinajului să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Vă rugăm să dați mai departe celor pe care-i știți interesați! Mulțumim. Doamne, ajută!
DATELE PELERINAJELOR NOASTRE LA SFÂNTUL MUNTE ATHOS: https://sfantulmunteathos.wordpress.com/pelerinaje-in-athos/