Quantcast
Channel: Sfântul Munte Athos
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1687

Pelerinaj la Muntele Athos (9 – 14 septembrie 2024). [Îmbarcare din Sibiu, Rm. Vâlcea, Pitești, București, Giurgiu]

$
0
0

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit, ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

🔹 Luni, 9 Septembrie 2024 (ziua 1): Plecare din Sibiu (ora 5.00) spre Rm. Vâlcea – Pitești – București (aprox. 9.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Stavros sau altă locație din zonă (cazare în camere cu mai multe paturi).

🔹 Marți, 10 Septembrie 2024 (ziua 2): Plecare matinală spre Ouranoupoli. Ridicarea vizelor pentru Sfântul Munte și îmbarcare pe ferryboat – portul Dafni – arsanaua Mănăstirii Simonopetra – Mănăstirea Simonopetra (închinare la odoarele mănăstirii – mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena, ocrotitoarea mănăstirii). Drumeție până în apropiere, la Mănăstirea Grigoriu (închinare la odoarele mănăstirii). Coborâre în arsanaua Mănăstirii Grigoriu. Plecare cu ferryboatul până la arsanaua Schitului Sfânta Ana. Urcare la schit. Închinare la Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și la moaștele ei – partea de jos a piciorului stâng. Drumeție fără bagaj până la Chilia și Paraclisul Sfântului Iosif Isihastul și în împrejurimile zonei. Schitul Sfânta Ana (participare la privegherea pentru praznicul Tăierii Capului Sf. Ioan Botezăturul / cazare).

🔹 Miercuri, 11 Septembrie 2024 (ziua 3): Schitul Sfânta Ana. Drumeție până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la darurile magilor, la lemnul Cinstitei Cruci și la celelalte odoare ale mănăstirii. Pe drum se va opri și la Nea Skiti (Noul Schit), închinare la mormântul Sfântului Iosif Isihastul, marele nevoitor athonit. Plecare cu microbuz până la Schitul Lacu. Chilia Buna Vestire (participare la slujbe / cazare).

🔹 Joi, 12 Septembrie 2024 (ziua 4): Schitul Lacu. Se închiriază un microbuz local pentru mai multe ore pentru a vizita: Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Chilia Sfântul Nicolae – Kapsala (participare la slujbe / cazare).
*este posibil ca vreun obiectiv din programul de închinare să nu se atingă dacă se zăbovește prea mult la unele mănăstiri sau schituri, grupul fiind condiționat să ajungă în timp util la Kapsala pentru cazare. Grupul va decide de comun acord cu ghidul dacă se vor vizita alte mănăstiri.

🔹 Vineri, 13 Septembrie 2024 (ziua 5): Chilia Sf. Nicolae – Kapsala. Plecare spre Portul Dafni (opțional ieșire din Sfântul Munte pe la Mănăstirea Sf. Pantelimon – Russikon – închinare la odoarele mănăstirii). Îmbarcare pe ferryboat pentru Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie  și Sf. Anisia. Plecare spre România.

🔹 Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 (ziua 6): București – Pitești – Rm. Vâlcea – Sibiu (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

💥 Preț: 400 euro [include: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, o cazare la Stavros + ferryboaturile dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]. Prețul nu include plata diamonitirionului (viza de intrare în Sfântul Munte): 25 euro pentru mireni, respectiv 10 euro pentru preoți, monahi și minori.

💥 Ghid preot!

❗❗❗ Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

în Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al 
Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

Îmbarcare din Sibiu – Rm. Vâlcea – Pitești – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup (preot) din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Ford Transit Custom, Renault Trafic, Mercedes Sprinter sau Opel Vivaro, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (3 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte, a disponibilității microbuzelor locale și a condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare al pelerinajului să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Vă rugăm să dați mai departe celor pe care-i știți interesați! Mulțumim. Doamne, ajută!📿

DATELE PELERINAJELOR NOASTRE LA SFÂNTUL MUNTE ATHOS: https://sfantulmunteathos.wordpress.com/pelerinaje-in-athos/


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1687