
Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit, ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)
Luni, 26 August 2024 (ziua 1): Plecare din Vaslui (ora 10.00 dimineața) – Bârlad – Tișița – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 15.30) – Giurgiu – Plevna – Sofia și în traseu de noapte spre – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranoupoli.
Marți, 27 August 2024 (ziua 2): Ouranoupoli. Ridicarea vizelor și îmbarcare pe ferryboat până la Mănăstirea Dochiariu (închinare la Icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare – Gorgoepikoos). Drumeție 40 min până la Mănăstirea Xenofont (închinare la Icoana Maicii Domnului Odighitria, cea care a venit în chip minunat de la Vatopedi în 1730 și la celelalte odoare ale mănăstirii). Plecare cu ferryboatul până la arsanaua Schitului Sfânta Ana. Urcare la Schitul Sf. Ana. Închinare la Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și la moaștele ei – partea de jos a piciorului stâng. Închinare la Chilia și Paraclisul Sfântului Iosif Isihastul. Schitul Sfânta Ana (participare la privegherea pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului / cazare).
Miercuri, 28 August 2024 (ziua 3): Schitul Sfânta Ana.
*O parte dintre pelerini (cei care doresc!) vor pleca cu ghidul spre Chilia Panaghia (1500 m). Odihnă. Iar apoi urcare pe Vârful Athonului (2033 m).
Drumul spre vârf (dinspre Schitul Sfânta Ana) durează aproximativ 5 ore şi necesită o condiţie fizică deosebită. Pelerinii trebuie să aibă cu ei mâncare pentru o zi (fără carne!), izopren, lanternă, sac de dormit şi îmbrăcăminte groasă (ziua e cald, ca peste tot în Athos, dar noaptea se lasă rece, aprox 5-8 grade). Este preferabil să aveți echipament de munte – bocanci sau încălțăminte rezistentă, eventual cu crampoane.
*Ceilalți pelerini, care nu doresc să urce ce Vârful Athonului, vor coborî până la Nea Skiti (Noul Schit), închinare la mormântul Sfântului Iosif Isihastul, marele nevoitor athonit. De va fi disponibilitate din partea celor rămași, se va merge împreună cu un părinte din grup cu ferryboatul până la Mănăstirile Simonopetra/Grigoriu sau Mănăstirile Dionisiu/ Sfântul Pavel (pentru închinare). Întoarcere la Nea Skiti. Nea Skiti (Noul Schit) (participare la slujbe / cazare).
Joi, 29 August 2024 (ziua 4): Coborâre de pe Vf. Athonului la Nea Skiti (Noul Schit). Reîntâlnire cu cei rămași la schit. Coborâre în arsanaua schitului. Plecare cu ferryboatul până în portul Dafni. Plecare până în Karyes, capitala Sfântului Munte. Se vor vizita Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei) – Biserica Protaton (cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos). Drumeție (fără bagaj) până la Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii). Întoarcere în Karyes. Plecare spre Chilia Sfântul Nicolae – Kapsala. Chilia Sfântul Nicolae – Kapsala (participare la slujbe / cazare).
Vineri, 30 August 2024 (ziua 4): Kapsala. Plecare până la Mănăstirea Sf. Pantelimon – Russikon (închinare la odoarele mănăstirii). Îmbarcare pe ferryboat pentru Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia și, dacă va fi timp și disponibilitate din partea pelerinilor, și alte obiective bisericești din zonă. Mănăstirea Sfânta Treime – Filyro de lângă Tesalonic sau, posibil, o altă locație (cazare în camere cu mai multe paturi).
Sâmbătă, 31 August 2024 (ziua 4): Filyro. Plecare matinală spre România. București – Urziceni – Buzău – Focșani – Tișița – Bârlad – Vaslui (spre orele serii, în funcție de trafic, opriri și formalități vamale).
Preț: 400 euro [include: transport din țară până la Ouranoupoli și retur + ferryboaturile dus – întors o cazare în afara Athosului + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]. Prețul nu include plata diamonitirionului (viza de intrare în Sfântul Munte): 25 euro pentru mireni, respectiv 10 euro pentru preoți, monahi și minori.
Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com
în Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos
Îmbarcare din Vaslui – Bârlad – Tișița – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Ford Transit Custom, Renault Trafic sau Opel Vivaro, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (3 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.
DATELE PELERINAJELOR NOASTRE LA SFÂNTUL MUNTE ATHOS:
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/pelerinaje-in-athos/
