
Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit, ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)
Joi, 11 mai 2023 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 9.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Mănăstirea Sfânta Treime – Filyro de lângă Tesalonic (cazare în camere cu mai multe paturi).
Vineri, 12 mai 2023 (ziua 2): Plecare matinală de la Filyro. Ouranoupoli. Îmbarcare pe ferryboat până portul Dafni. Plecare cu transportul local spre Karyes, capitala Sfântului Munte. Se vor vizita Biserica Protaton (cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei). Drumeție (fără bagaj) până la Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) și opțional – dacă este disponibilitate din partea pelerinilor – Chilia Panaguda (unde a viețuit Sfântul Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat). Plecare spre Chilia Sfântul Nicolae – Kapsala (participare la slujbe / cazare).
Sâmbătă, 13 mai 2023 (ziua 3): Mănăstirea Pantokrator. Se închiriază un microbuz local pentru 6-7 ore pentru a vizita: Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Mănăstirea Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Mănăstirea Karakalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Schitul Lacu. Chilia Buna Vestire – Schitul Lacu (participare la slujbe / cazare).
*este posibil ca vreun obiectiv din programul de închinare să nu se atingă dacă se zăbovește prea mult la unele mănăstiri sau schituri, grupul fiind condiționat să ajungă în timp util la Lacu pentru cazare. Grupul va decide de comun acord cu ghidul dacă se vor vizita alte mănăstiri.
Duminică, 14 mai 2023 (ziua 4): Schitul Lacu. Închinare la kiriakonul schitului – icoana Maicii Domnului – Lakkoskitiotissa. Drumeție aprox. o oră până la Morfono, de unde se ia un maxi-taxi: Morfono – Schitul Prodromu. Pe drum se oprește la Izvorul Sfântului Athanasie – locul unde s-a arătat Maica Domnului Sfântului Athanasie. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute până la Peștera și Chilia Sfântului Athanasie Athonitul. Schitul Prodromu (participare la slujbe / cazare).
*dacă, pentru a se evita drumeția Lacu – Morfono, grupul va opta pentru plecarea directă din Schitul Lacu până la Schitul Prodromu, pelerinii vor achita o diferență de preț de 5 euro/pers.
Luni, 15 mai 2023 (ziua 5): Schitul Prodromu. Plecare spre Portul Dafni (opțional ieșire din Sfântul Munte pe la mănăstirea Russikon – închinare la odoarele mănăstirii). Îmbarcare pe ferryboat pentru Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia. Plecare spre România.
Marți, 16 mai 2023 (ziua 6): București – Urziceni – Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești (în cursul dimineții, în funcție de trafic).
Preț: 380 euro pentru acest traseu [include: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Filyro + diamonitirionul (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]
Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com
Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Ford Transit Custom, Renault Trafic sau Opel Vivaro, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (3 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte, de transportul local și de condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Vă rugăm să dați mai departe celor pe care-i știți interesați! Mulțumim. Doamne, ajută!
DATELE PELERINAJELOR NOASTRE LA SFÂNTUL MUNTE ATHOS:
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/pelerinaje-in-athos/