Quantcast
Channel: Sfântul Munte Athos
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1687

Primul-Ministru grec Antonis Samaras la Muntele Athos: “Trecem prin momente grele, dar cu ajutorul lui Dumnezeu rămânem în picioare!”

$
0
0
Click to view slideshow.

Primul-Ministru grec, Antonis Samaras, a vizitat Muntele Athos, sâmbătă, 15 februarie, întrerupând astfel o “tradiţie tabu” instituită de către membrii partidului său, Noua Democraţie, după publicarea scandalului din jurul Mănăstirii Vatopedi, din 2008. Vizita Premierului grec a durat 24 de ore. Samaras a fost aşteptat în capitala Muntelui Athos, Karyes, sâmbătă seara şi a plecat din Athos duminică, la orele 17.00.

Premierul a vizitat Mănăstirile Iviron şi Simonos Petras şi s-a închinat la Icoana Maicii Domnului “Axion Estin” din Biserica Protaton din Karyes. El s-a întâlnit cu reprezentanţii celor 20 de mănăstiri şi, în discuţiile avute, a abordat probleme cum ar fi regulile fiscale aplicate în regiune, problema Esfigmenu, continuarea tradiţiei Şcolii ecleziastice athonite.

Samaras a fost însoţit de membrii Noii Democraţii, Konstantinos Arvanitopoulos, Ministrul Educaţiei şi Cultelor, de Theodoros Karaoglou, Ministrul pentru Macedonia şi Tracia, precum şi de Yiannis Ioannidis, candidat pentru postul de guvernator central al Macedoniei, şi Stavros Kalafatis, candidat pentru primăria municipiului Salonic.

La Mănăstirea Simonos Petras, unde şi-a încheiat vizita de două zile în Sfântul Munte, Prim-Ministrul grec Antonis Samaras a exprimat faptul că ţara lasă în urmă zilele încercării.

„Trecem prin momente grele, dar cu ajutorul lui Dumnezeu rămânem în picioare. Ne-au cerut sacrificii mari, dar dacă şi la greu statul vă este alături, este pentru că avem de partea noastră Ortodoxia şi limba”, a menţionat în acest sens Prim-Ministrul.

„Cred”, a adăugat, „că, încet- încet, lăsăm în urmă zilele încercării şi statul grec îşi va putea face pe deplin datoria faţă de Sfântul Munte”.

În discuţiile purtate cu Sfânta Chinotită, Prim-Ministrul a fost înştiinţat despre toate problemele Republicii Monahale Athos şi a exprimat încredinţarea că se vor găsi soluţii după o examinare a acestora de către ministerele specializate.

Traducere şi adaptare după mai multe surse pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu şi Laurenţiu Dumitru

Sursa fotografiilor de la Simonopetra: amen.gr

antonis-samaras-la-simonopetra-01 antonis-samaras-la-simonopetra-02 antonis-samaras-la-simonopetra-03 antonis-samaras-la-simonopetra-04 antonis-samaras-la-simonopetra-05 antonis-samaras-la-simonopetra-06 antonis-samaras-la-simonopetra-07 antonis-samaras-la-simonopetra-08 antonis-samaras-la-simonopetra-09 antonis-samaras-la-simonopetra-10 antonis-samaras-la-simonopetra-11 antonis-samaras-la-simonopetra-12 antonis-samaras-la-simonopetra-13 antonis-samaras-la-simonopetra-14 antonis-samaras-la-simonopetra-15
Filed under: Știri / Anunțuri, Fotografii, Iviron, Simonopetra Tagged: album fotografic, Antonis Samaras, Axion Estin, Elisei Simonopetritul, Grecia, Iviron, Sfântul Munte Athos, Simonopetra

Viewing all articles
Browse latest Browse all 1687