1. Mă numesc Leon Gheorghe, am 22 de ani și sunt absolvent al Athoniadei. Aș vrea să vă povestesc, cu frica lui Dumnezeu, o experiență minunată pe care am avut-o, cu puțină vreme în urmă, cu Părintele Cuvios Nichifor. Într-o seară, mergând să-mi fac canonul în biserica școlii (foto n. edit.), pe când mă închinam, am zărit în strană un monah care se ruga cu un metanier foarte lung. După ce mi-am făcut semnul crucii, m-am apropiat de el și, punându-i metanie, i-am zis: „Binecuvântați, Părinte!” El mi-a răspuns: „Domnul, copilul meu!” În momentul acela s-a ridicat și cu un zâmbet senin m-a privit în ochi. Nu pot exprima ce am simțit înlăuntrul meu. Am început să îi pun câteva întrebări. Întâi l-am întrebat: „Părinte, cum vă numiți?” El a răspuns: „Mă numesc Nichifor, copilul meu, și sunt de la Biserica Sfinții Doctori fără de arginți.”
Apoi a început să îmi dea răspunsuri la unele lucruri care mă frământau. Îmi cunoștea până și gândurile. Am rămas uimit de cele ce mi-a spus. M-a mai povățuit să rostesc neîncetat rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pre mine păcătosul”, să fac ascultare de duhovnic, să mă nevoiesc cu smerenie și răbdare. L-am întrebat apoi dacă am binecuvântare să merg și să-l vizitez cândva, iar el mi-a zis: „Da, copilul meu, să vii. Te voi aștepta cu mare bucurie să vii să mă vezi. Să știi că mă voi ruga întotdeauna pentru tine.”
După ce m-a binecuvântat cu semnul crucii pe cap, mi-a zis: „Născătoarea de Dumnezeu să fie cu tine! Și nu te teme, copilul meu, să înfrunți ispitele cu credință și răbdare, iar eu voi fi alături de tine!” Am plecat din biserică crezând că Părintele este vreun cunoscut al directorului. După o jumătate de oră, ceva mă îndemna să merg iarăși în biserică. Nu rămăsese înăuntru decât o puternică și plăcută mireasmă. Nu am spus nimănui nimic. După câteva zile, un monah mi-a dăruit o carte. Cum am văzut fotografia și numele de pe copertă, am izbucnit în lacrimi, căci cel din icoană era tocmai Părintele cu care vorbisem, Cuviosul Nichifor. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit să îl cunosc pe acest Sfânt. De atunci îl am la mare evlavie și îl iubesc foarte mult. De multe ori îi simt prezența vie alături de mine. (Gheorghe Leon, seminarist)
2. În luna iunie a anului 2009 am născut prematur la Spitalul Papagheorghiu din Tesalonic. În aceeași lună, din cauza unor probleme de sănătate ale copilașului meu, am fost transferați cu elicopterul la Atena, la Spitalul pentru Copii Sfânta Sofia. În timpul șederii noastre acolo, l-am cunoscut, dintr-o carte pe care ne-a dăruit-o un părinte athonit, pe Cuviosul Nichifor Leprosul. Noul nostru născut avea probleme cardiace și respiratorii, iar doctorii ne-au spus că avea nevoie de o intervenție chirurgicală.
Acesta era motivul pentru care nu se hrănea cum trebuie și ar fi fost necesar mult timp până să poată fi hrănit cu biberonul, ca apoi să îl putem lua acasă. Era încă hrănit artificial. Neliniștea sporea de la o zi la alta și nu știam ce să credem, din moment ce ne aflam la terapie intensivă; la vizita care dura câte o jumătate de oră, de două ori pe zi, vedeam cum copilașul nostru uneori se simțea bine, iar alteori rău. Văzând părintele athonit toate aceste probleme și făcându-se părtaș la suferința noastră, ne-a încredințat sfintele moaște ale Cuviosului Nichifor Leprosul, care se păstrează într-o raclă, zicându-ne: „Să închinați copilul trei zile la rând, făcând semnul crucii cu moaștele peste incubator!” Și așa am făcut. Dimineața, după ce am citit Paraclisul Sfântului, am plecat spre spital. Am intrat la terapie intensivă și am închinat atât pe copilul nostru cât și pe ceilalți copii cu sfintele moaște. La amiază, mergând la a doua vizită, înainte ca toți părinții să intre, a ieșit medicul de gardă și ne-a spus: „Nu știu ce s-a întâmplat, dar astăzi toți copiii sunt bine. Nu pot spune mai multe și nici nu-mi pot explica.”
Noi îndată ne-am privit cu uimire și am zâmbit. Cuviosul Nichifor nu a întârziat să ne asculte rugăciunile și să ne arate dragostea sa. În următoarele două zile am mers iarăși să-l vedem. Am continuat să ne rugăm și să-l închinăm. După numai câteva zile, cu toate că doctorii ne spuneau că îi va lua mult până să poată fi hrănit cu biberonul, am mers într-o dimineață și am descoperit ceva surprinzător: Bebelușul nostru mâncase deja o cantitate mare de lapte cu biberonul. „În patru-cinci zile veți pleca acasă”, ne-a zis doctorul cu admirație. (Aris-Dora Stamu)
3. În luna iulie a anului 2009, am mers în Sfântul Munte, la chilia unui monah care s-a mutat între timp la Domnul. Intrat în chilie, îl așteptam să îmi aducă puțină apă. Când a mers la bucătărie, l-am auzit vorbind cu cineva și zicând: „Nichifor, vorbim după aceea, acum am oaspeți.” Auzind dialogul, m-am mirat și l-am întrebat pe monah când s-a întors: „Cine este Nichifor, Părinte?” El mi-a răspuns: „Este un vrednic nevoitor al răbdării și al rugăciunii.” Fiind curios, l-am întrebat: „Îl cunosc cumva?” Părintele mi-a răspuns: „Vei afla despre el”. Nedumerit, din nou l-am întrebat: „Cum adică?” Atunci mi-a povestit următoarea întâmplare: «Cu puțin timp în urmă am aflat despre o femeie căsătorită care avea cancer și care dacă ar fi murit ar fi lăsat după ea cinci copii, dintre care cel mai mare avea nouă ani. Atunci m-am gândit să îl rog pe Domnul să îmi dea mie cancerul, căci sunt bătrân și nu mai am ce să fac în această lume. După ce am făcut rugăciunea, în vis am văzut un nor uriaș, pe care stăteau doisprezece Bătrâni dintre care pe unul nu îl cunoșteam. Atunci le-am cerut binecuvântarea, iar Bătrânul necunoscut mi-a zis că Domnul i-a trimis să mă învețe că nimeni nu-i poate lua crucea celuilalt de pe umeri, căci astfel ar fura cununa gătită lui.
De asemenea, Bătrânul mi-a mai spus că eu am deja multe cruci și că nu trebuie să mai cer altele. După toate acestea, l-am întrebat pe Bătrânul necunoscut de pe nor care îi este numele, iar acela mi-a răspuns, Nichifor Leprosul, și că pentru jertfa și dragostea mea, o va tămădui pe mama bolnavă de cancer.» După ce Părintele a sfârșit povestirea, l-am întrebat: „Până la urmă, s-a făcut bine femeia?” „Da”, mi-a răspuns, „dar încă îl întreb pe Domnul pentru ce nu mi-a dat mie cancerul”, și râdea spunând acestea. Făgăduindu-i Părintelui atunci că nu voi spune nimănui nimic despre această minunată întâmplare, v-o dezvălui numai dumneavoastră acum, după adormirea lui, căci o socotesc o foarte importantă mărturie despre Cuviosul Nichifor. (Pr. Theologos Gasparatos)
Cartea din care au fost extrase aceste minuni o găsiți la linkul de mai jos:
http://www.edituraiona.ro/Sfantul-Nichifor-Leprosul.html
Textul apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu acordul D-lui Cătălin Grigore, directorul Editurii Iona, căruia îi mulțumim și pe această cale.
Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos.