Quantcast
Channel: Sfântul Munte Athos
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1684

Sprijin pentru Mănăstirea Pantokrator

$
0
0

Mânăstirea athonită Pantokrator, a şaptea în ierarhia athonită, este situată în nord estul peninsulei, la malul mării, între Vatopedi şi Stavronikita. Hramul mânăstirii este „Schimbarea la faţă”. Pe noi, românii, ne leagă multe de Mânăstirea Pantokrator, căci ea are în jurisdicţie chiliile din zona Kapsala, dintre care unele sunt româneşti de veche tradiţie, cât şi Schitul Sfântul Ilie, unde cândva s-a nevoit Sfântul Paisie de la Neamţ.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Dom­nului Gherontissa este cu siguranţă cel mai de preţ odor al Mânăstirii Pantokrator.

În ultimii ani, Mănăstirea Pantokrator a renovat în întregime arhondaricul (casa de oaspeți) și a restaurat tavanul pridvorului bisericii principale (katholikonul).

În pelerinajele la Muntele Athos la care am participat am aflat de osteneala mănăstirii Pantokrator de a spăla pictura katholikonului, de a picta trapeza mănăstirii și nevoia de a strânge fonduri/donații pentru aceste lucrări binecuvântate.

Cei ce pot sprijini material, după putere, aceste lucrări, au mai jos datele de cont ale Mănăstirii Pantokrator și, implicit, mailul pentru trimiterea pomelnicelor/acatistelor. Mesajele se vor scrie în engleză sau greacă, iar numele spre pomenire, preferabil, se vor scrie cu caractere latine de tipar. „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui!” (L.D.)

PIRAEUS BANK / EURO
NAME : IERA MONI PANTOKRATOROS
ΙΒΑΝ : GR27 0171 4390 0064 3903 0020 131
SWIFT/BIC : PIRBGRAA
ADRESS : IERA MONI PANTOKRATOROS KARYES AGION OROS GREECE
BANK ADRESS : KARYES AGION OROS 63 086 GREECE

MAIL: filoxenia@pantokrator.gr


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1684

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48